Life Stories

Calatorie printre 360 de luni

   În perioada adolescenței, am vizionat o comedie romantică tare simpatică. 13 going on 30 se numea, unde Jenna Rink aka Jennifer Garner, o adolescentă de 13 ani, voia cu ardoare să devină populară și o femeie matură, de succes,  precum erau cele din revistele exclusiviste pe care le răsfoia. Astfel,  printr-o întâmplare (evident SF), povestea plasează tânăra de 13 ani în corpul unei persoane de 30. Mesajele despre popularitate, compasiune, valori personale și integritate sunt livrate cu înțelepciune și umor. Când am vizionat filmul respectiv, recunosc, nu mă puteam imagina în postura aceasta. Wow, 30 de ani… mi se părea că va trece o veșnicie până… acum, când am ajuns în pragul acestei vârste. În perioada respectivă, la 30 mă vedeam o mini babă J) dar ajunsă aici, dincolo de aparențe și ambalaj, constat că mă simt mai bine ca oricând și mai tânără ca oricând.

  În călătoria mea printre cele 360 de luni am adunat un bagaj de cunoștințe și experiențe pe care nu le-aș înlocui. Am învățat să mă dezic de tot ceea ce mă secătuiește și mă face să schiopătez în progresul meu și să mă alipesc bine de lucrurile care aduc valoare și sens în viața mea. Am schimbat modul în care percep, înțeleg și valorific lucrurile sau oamenii din jurul meu. 

   Am învățat să mă preocupe mai puțin ce sau cum cred alții că ar trebui să imi trasez firul vieții ci să mă preocupe mai mult ce cred eu, să fiu conștientă zilnic că asta e responsabilitatea mea, doar a mea și e una destul de mare. Să îmi analizez bine fiecare decizie și să fac cu adevărat ceea ce mă împlinește. Să mă ocup mai mult de mintea, trupul și sufletul meu. Să îmi urmăresc liniștea sufletescă.  Să nu fiu diafană în fața dorințelor mele și să nu silabisesc în fața lui Dumnezeu. Să îmi verbalizez dorințele și să cred mai mult în visurile mele.

   Am dat delete la  “poza perfectă”. Am alergat în van după ea. Perfecțiunea este o căutare imposibilă, ea nu există. Cel puțin nu aici. E un fapt concret și nu are rost să mă hrănesc cu iluzii. Mi-am dat seama că nu pot fi nici mama, nici soția, nici femeia perfectă. Că greșelile făcute m-au ajutat să-mi construiesc sinele de azi și da, chiar dacă poate sună a clișeu, au fost lecțiile vieții mele. Și sunt convinsă că  vor mai fi.

  M-am perindat prin sintagma  “let it go” dar așa, în cel mai tranșant mod posibil. Am învățat să renunț la relații, lucruri, gânduri, situatii, care nu mă zidesc sau sunt o piedică în dezvoltarea mea. “Puțin… dar real și valoros!” a fost gândul care m-a ghidat atunci când am fost  tentată de căpătuiala standardizată a societății de azi. 

  Am învățat să apreciez mai mult oamenii sinceri și pe cei care iubesc, muncesc, dăruiesc și sunt acolo fără niciun interes, pentru că sunt tot mai rari. Am învățat să prețuiesc lucrurile simple și momentele care creează amintiri. Să culeg un buchet de bucurie, mulțumire și iubire în fiecare zi. Până la urmă… asta e tot ce contează!

„M-am hotărât să-mi placă tot ce am,

Să-mi fie drag de greu și de ușor,

Să nu-mi mai țin închisă fericirea

În veșnic neprezentul viitor.”

M.I.

498 Views

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *