Life Stories

De ce mi-am luat gandul de la televiziune?

     De când mă știu am avut înclinații artistice. Cântam la spray (pe post de microfon) , mă implicam în piesele de teatru pregătite pentru serbările școlare, prezentam emisiuni în fața păpușilor, iar mai târziu în fața prietenilor de la bloc. Aveam propria noastră emisiune “Surprize, surprize” și o mini Andreea Marin, iar părinții priveau amuzați de la ferestre, întregul show. Îmi fură un zâmbet această amintire și mă face să exclam: “Ce copilărie frumoasă am avut!”
Când am ajuns la liceu, acest vis al meu, de a avea o carieră în televiziune începea tot mai mult să prindă contur. Mă vedeam acea jurnalistă pasionată, până în măduva oaselor, de ceea ce face. Acea jurnalistă căreia îi sună alarma la 6 dimineața, se pregătește în grabă, iși ia cafeaua “to go” iar ajunsă în redacție, e cu toate subiectele pe masă, pregătită pentru munca de teren.

“NU-I AȘA CĂ SALARIUL ESTE UNUL PE MĂSURA EFORTULUI DEPUS?”

     Ajunsă acolo… am muncit cu drag. Încă de pe băncile facultății am făcut practică în aproape toate instituțiile media din oraș, m-am implicat în programe de voluntariat și internship fără să mă intereseze partea financiară. Apropo de partea financiară, nu o dată am fost întrebată de remunerația de mii de lei sau chiar mii de euro. “Nu-i așa că salariul este unul pe măsura efortului depus?” m-au întrebat. Nu! Aș vrea să lămuresc acest aspect. În televiziunile locale (aici nu mă refer la televiziunile din capitală, sau la trusturile renumite care au corespondenți în orașele importante, unde lucrurile stau cu totul altfel…) se face voluntariat până îți iese pe urechi, abia apoi, cu experiența acumulată poți să obții și un job în televiziune. Totuși, televiziunile locale nu dispun de aceleași fonduri ca acelea din București. Cele mai multe se susțin din publicitate (și știm cu toții la ce nivel se află publicitatea televizată local), fapt pentru care, salariul unui jurnalist începător, nu depășește minimul pe economie.

EU, AM ALES SĂ MĂ RETRAG DE PE ACEST FRONT, CU FRUNTEA SUS, MÂNDRĂ DE REALIZĂRILE MELE, DAR NEPUTINCIOASĂ…

     Așa cum spuneam, mereu am pus mai presus de partea financiară dorința de a face cu pasiune ceea ce îmi place să fac. Am făcut treaba celor care nu aveau chef să meargă pe teren la 7 dimineața sau la 10 seara. Ei nu aveau chef, eu abia așteptam. Am avut pretenții de la mine atunci când alții se mulțumeau cu puțin, am avut ambiții și standarde înalte. Până într-o zi… când mi-am dat seama că lupt cu morile de vânt și cu un sistem corupt. Când am realizat că oricât de mult mi-ar plăcea ceea ce fac, trebuie să mă respect, să nu mă las călcată în picioare, că trebuie să nu mai închid ochii la toate mârșăviile și că nu mai sunt dispusă să accept nici un fel de compromis. Nu știu cum, dar in mare parte, s-au pierdut pe drum acele valori care ii defineau pe jurnaliști odinioară. Pentru un pumn de bani, mulți sunt dispuși să mintă, să închidă ochii, să își astupe urechile și să trădeze calitatea primordială a unui jurnalist și anume aceea de a fi obiectiv.
     Oamenii se schimbă des în televiziunile mici, de aceea este extrem de greu să formezi o echipă bine închegată. Atmosfera din redacții, nu este deloc una așa cum mi-o imaginasem eu sau cum era la atelierele video din facultate. De obicei, redactorul șef este o femeie, să spunem cu… “gura puțin mai mare” care bazându-se pe faptul că ai semnat un contract de confidențialitate (menit să îți închidă gura), își permite să șteargă cu tine pe jos, la propriu, dacă dorește pentru că nah, ea poate. Cei cu funcții înalte, sunt de obicei prietena, prietenul, iubita, fiica lui X iar tu știi din start că locul acela este rezervat pe viață. Sintagma “Fiecare pentru el!” nu este exclusă nici ea din culisele TV. Este o luptă continuă și cu siguranță, fără vreo victorie. Eu am ales să mă retrag de pe acest front, cu fruntea sus, mândră de realizările mele dar neputincioasă… neputincioasă în fața acestui sistem care frânge destine și taie aripile celor care ar trebui… să zboare frumos.
     Cred că pot și sunt mai mult de atât. Cred că am să reușesc să fac ceea ce îmi place fără a mi se dicta ce să spun sau ce să fac, fără a căuta senzaționalul în nimicuri, fără a pune scandalul pe prima pagină și fără a “minți poporul cu televizorul”.

3361 Views

6 thoughts on “De ce mi-am luat gandul de la televiziune?

  1. Reby…ai facut cred cea mai buna alegere renuntand la visul jurnalistului de cariera.
    In Romania,unde jurnalistii adevarati si inpartiali sunt tot mai putini. Sa nu mai pomenim de salarii, nu se poate vorbi de un trai decent. Probabil daca ai ceva cunostinte care sa te propulseze…dar acela nu se mai numeste jurnalism.
    Eu inca mai lucrez in domeniu dar a disparut de mult timp pasiunea si dedicarea…dar cu siguranta nu din cauza mea.

    1. Mulțumesc tare mult Dan pentru review-ul tău… venit ca o reconfirmare pentru mine, că am făcut alegerea corectă. Mult succes și ție pentru ceea ce ai început pe cont propriu! ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *