Life Stories

La doi metri sub pamant

     1 Noiembrie… ziua în care gândurile noastre se îndreaptă cu pioșenie către cei dragi, care nu mai sunt printre noi. Este ziua în care, orice creștin, curăță mormintele celor trecuți la cele veșnice și le înfrumusețează cu diferite flori și lumânări aprinse. Este ziua în care ne amintim încă o dată de ei și de faptul că aici, suntem doar călători…
Seara acestei zile este o seară aparte, în care orice cimitir este luminos și frumos și cu siguranță, nu îți este teamă să te afli în cimitir nici la 12 noaptea. Pe cât este de frumos să ne amintim de ei în această zi, pe atât este de dureros… însă speranța revederii arde în inimile noastre.
     Este frumos și faptul că avem o zi din an (deși în inimile noastre, o facem mai des..) pe care să o dedicăm lor, să ne luăm timpul necesar pentru a depăna amintiri, pentru a plânge și pentru a medita la lucrurile pe care poate nu le-am făcut pentru ei, la cuvintele pe care poate nu le-am spus pentru ei, dar… când sunt la doi metri sub pământ, e prea târziu!

PUTEAM SĂ FAC MAI MULT PENTRU EL/EA…?

     Aceasta este întrebarea care mă macină de fiecare dată în acestă zi, sau atunci când particip la înmormântarea cuiva drag: “Puteam să fac mai mult pentru el/ea?” iar ce este și mai dureros, este faptul că răspunsul este întotdeauna… “Da!”
Cred că este esențial să facem tot ceea ce ne dorim să facem pentru cei dragi atât timp cât îi avem lângă noi, să rostim cuvinte atât timp cât îi putem privi în ochi, să îi facem fericiți atât timp cât îi putem strânge de mână apoi… rămân doar regretele și un dor nebun.
     Închei cu o povestioară tare drăguță pe care am primit-o și eu într-un mesaj dar potrivită aș zice, în acest context:
“Râurile nu-și beau propria apă, pomii nu-și mănâncă propriile fructe, soarele nu strălucește pentru el însuși iar florile nu-și răspândesc mireasma doar pentru ele. A trăi pentru alții e o lege a naturii. Viața e frumoasă când ești fericit, dar viața e și mai bună atunci când alții sunt fericiți din cauza ta.”
     Pur și simplu, să FIM pentru ei… atât cât încă se mai poate.

English Version

1110 Views

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *