Life Stories

Stiam ca femeile sunt dezordonate… dar nici chiar asa!

     Anul acesta mi-am făcut curaj să calc în magazine în perioada reducerilor. Nu obișnuiesc să fac asta, nu îmi place agitația din mall-uri în general, darămite în această perioadă… se sfârșește mereu cu dureri de cap. Dar pentru că auzisem în stânga și în dreapta că sunt cele mai mari reduceri din Univers, am dat o raită prin magazine, așa înainte de închidere.

“Dacă aș fi dispus de mai mult timp, promit că aș fi stat acolo să o ajut să le aranjeze, pentru a mai salva puțin “imaginea femeii moderne și evoluate.”

     Las deoparte imaginea bărbaților plictisiți și îmbujorați, înghițiți parcă de plase și genți de damă (nu, categoric nu e locul lor acolo așa că nu îi mai chinuiți!) și mă opresc asupra mormanului de haine care zăcea la picioarele mele. Da! Am zis bine! În primul magazin în care intrasem mi-am dat seama că în urmă cu puțin timp se dăduse o luptă crâncenă pe acele articole. Pur și simplu în fața raftului era un morman de haine pe jos iar câteva doamne se aplecau deasupra lui, încercând să mai culeagă câte ceva de pe raft. M-am oripilat! Mi-am zis că poate domnișoara care nu avea mai mult de 1m 60, slăbuță, sleită de puteri le-a așezat acolo pentru a le rearanja. “Să nu îmi spuneți că aceste articole sunt lăsate de cliente aici pe jos?” am întrebat. Cu vocea frântă îmi răspunde: “ Ba da, a fost și mai rău, dar am reușit să mai aranjăm din ele. Din păcate suntem doar două fete pe sală și una la casă, nu prea reușim să facem față…”. A fost și mai rău..!? Dacă aș fi dispus de mai mult timp, promit că aș fi stat acolo să o ajut să le aranjeze, pentru a mai salva puțin “imaginea femeii moderne și evoluate”. E inadmisibil și rușinos totodată…

“Totul se face pe repede înainte. Dar nu uitați, suntem oameni și nu animale!”

     Dacă tot am mers până acolo, mi-am achiziționat o pereche de bocăncei. Atât. Nu am vrut să mai zăbovesc nici o secundă în plus. Și pe aceia i-am găsit greu. Unul era în spatele magazinului, celălalt în față sub haine. Am rămas cu un gust amar. Trăim în secolul vitezei, știu! Totul se face pe repede înainte. Dar nu uitați, suntem oameni și nu animale! Dacă nu îți pasă de imaginea ta atunci când îți cad rând pe rând hainele pe jos și le lași acolo fără nici o remușcare, poate îți pasă de domnișoara aceea care lucrează 12 h pe zi, în gălăgia aceea, pentru un salariu extra decent iar a doua zi trebuie să fie fresh pentru cursurile, examenele de la facultate.
     Unii mi-ar trânti în față o replică de genul: “Este meseria ei, e plătită să facă asta!” Dar vedeți tocmai asta este problema noastră, a românilor în general. Nu! Nimeni, nici un barman, ospătar, nici un consilier vestimentar, nici măcar un servitor nu e plătit pentru a educa lipsa altora de respect și civilizație. Până la urmă, despre asta este vorba. Vrem o țară ca afară? Să fim oameni ca afară în primul rând…

803 Views

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *